Biolog principal – Cristina Dragomir
Surditatea este una dintre problemele de sanatate publica a societatii moderne determinata de cresterea numarului de persoane afectate dar si de costurile imense pentru tratament si ingrijire. Desi afecteaza toate grupele de varsta, surditatea infantila are efectele cele mai severe pentru ca antreneaza tulburari ale limbajului, ale dezvoltarii intelectuale si psihoafective. In Romania se estimeaza ca exista aproximativ 2 milioane de persoane care au alterata functia auditiva, incidenta hipoacuziei fiind de 1,25 cazuri la 1000 de nou-nascuti.
Surditatea este un defect neperceptibil la nastere, copiii hipoacuzici avand un comportament asemanator oricarui copil cu auz normal. In lipsa unui program de screening, varsta medie la care parintii se adreseaza specialistului pentru problemele auditive ale copilului este de aproximativ 18,8 luni, varsta la care se face confirmarea diagnosticului de surditate este de aproximativ 26,0 luni, iar varsta medie pentru prescrierea unei proteze auditive este de 30,3 luni. Varsta depistarii surditatii este decisiva pentru posibilitatea recuperarii auzului si integrarea copilului in viata sociala. Investigatiile obisnuite de screening efectuate pacientilor care nu prezinta alte simptome asociate surditatii, in majoritatea cazurilor, nu pot preciza etiologia hipoacuziei. Luand in considerare aceste aspecte este necesar ca investigatiile obisnuite de screening audiologic sa fie asociate si cu testarea genetica.
In cazul surditatii recesive sunt implicate doua gene mutante, cate una mostenita de la fiecare parinte. Persoanele care au o gena normala si o gena cu mutatie recesiva nu sunt afectate dar pot transmite mutatia copiilor. 50-70% dintre persoanele cu surditate izolata, neasociata altor probleme de sanatate, prezinta mutatii la nivelul genei pentru sinteza proteinei numita conexina 26. Aproximativ 85% din surditatile non-sindromice transmise dupa modul autozomal recesiv sunt cauzate de mutatii la nivelul genelor conexinelor 26 (GJB2) si 30 (GJB6) din structura cromozomului 13, locusul DFNB1 (“Deafness, Neurosensory, Autosomal Recesive ” Nonsyndromic Hearing Loss and Deafness). Cele doua conexine participa la formarea jonctiunilor intercelurare din urechea interna, in special la nivelul cohleei avand au rol in transportul si mentinerea unui nivel optim al ionilor de K+. Mutatiile acestor gene produc alterarea jonctiunilor gap si intrerup transformarea semnalului mecanic in semnal electric. Pana in prezent au fost descrise peste 100 mutatii in gena conexinei 26, cea mai frecventa mutatie in populatia din Europa fiind 35delG. La nivelul conexinei 30 doua mutatii sunt considerate a fi implicate in surditatea nonsindromica si anume DGJB-D13S1830 si DGJB-D13S1854 (GJB – “Gap Junction Protein” ).
Ca urmare a faptului ca in Romania, spre deosebire de majoritatea tarilor europene, nu exista laboratoare pentru diagnosticul genetic al surditatii, in laboratorul nostru a fost initiat un proiect de testare genetica pentru detectia mutatiilor implicate in surditatea non-sindromica recesiva. Testarea genetica permite o diagnosticare precoce oferind posibilitatea unui tratament alternativ precum recuperarea auzului prin protezare auditiva analogica, digitala sau implant cohlear. Depistarea purtatorilor mutatiilor este foarte importanta pentru acordarea unui sfat genetic corect privind posibilitatea de transmitere a acestora la descendenti.