AL VI-LEA CONGRES DE GENETICĂ MEDICALĂ CU PARTICIPARE INTERNAȚIONALĂ

CRAIOVA, 22-25 SEPTEMBRIE 2022

Pentru a ține mereu pasul cu cele mai actuale și performante analize genetice, echipa laboratorului Genetic Lab a participat și anul acesta la Congresul de Genetică Medicală cu participare internațională ce a avut loc la Craiova, între 22-25 septembrie 2022.

Prima zi a congresului a abordat subiecte legate de medicină personalizată în bolile genetice și deasemnea subiecte extrem de actuale în ceea ce privește oncogenetica.

Ne-a făcut deosebită placere să avem și confirmarea că panelurile și analizele de detecție a cancerelor ereditare pe care laboratorul nostru le realizează sunt de cea mai înaltă specificitate și sensibilitate, fiind practic și cele mai utilizate la nivel internațional în momentul de față.

În a doua zi a congresului am reconsolidat legăturile cu diferite asociații de pacienți formate pentru a sprijini persoanele cu boli genetice rare din România. Deoarece ne dorim să ducem medicina genetică personalizată la cel mai înalt nivel, am încercat să aflăm de la reprezentații acestor asociații care analize sunt cele mai utile pentru bolnavi și care sunt costurile generale pe care un pacient este forțat să le suporte.

În a treia și ultima zi de sesiuni plenare ale congresului, au fost abordate teme precum importanța cariotipului convențional care rămâne de necontestat chiar dacă analizele genetice moleculare au evoluat spectaculos. Genetica reproducerii și diagnosticul genetic prenatal sunt o componentă extrem de importantă în sănătatea mamei și a copilului, iar laboratorul Genetic Lab oferă paneluri specializate și individualizate pentru a investiga patologiile genetice din sarcină,dar și pentru cele ce pot cauza probleme de fertilitate.

În ultima parte a zilei a fost prezentată și discutată utilitatea analizelor genetice de ultimă generație precum secventierea întregului exom (WES) și secventierea întregului genom (WGS) în patologiile genetice complexe unde orientarea diagnostică este dificilă. Ambele analize-WES și WGS-fac parte din pachetul de analize pe care laboratorul Genetic Lab le oferă și sunt în momentul de față disponibile la prețuri promoționale,iar consilierea genetică pentru interpretarea rezultatelor este gratuită pentru pacienții laboratorului.

Cu deviza în gând că nici o ora dedicată științei nu este o oră pierdută, așteptăm cu nerăbdare următorul eveniment stintiific pentru a ajuta echipa laboratorului Genetic Lab să fie la cel mai înalt nivel de instruire în domeniul Geneticii Medicale.