Real Time PCR SARS-Cov-2

Pentru detalii despre preț și programări: https://covidtests.ro/

SARS-Cov-2

Este un virus ce cauzează o boală respiratorie numită boala COVID-19 (coronavirus disease 19). SARS-CoV-2 este membrul unei familii mari de virusuri, numite Coronaviridae. Aceste virusrui pot infecta oameni, dar și animale. Infecția la om a fost pentru prima dată detectată în 2019.

Aceste virusuri sunt anvelopate, de tip ARN monocatenar, genomul codificând pentru 16 proteine non-structurale și 4 proteine structurale (proteina spike, proteina E, proteina M și proteina N ).

Transmiterea virusului se realizează direct, prin picături de secreție atunci când o persoană infectată tușeste, strănută, sau vorbește. De asemenea, se mai poate realiza transmiterea și în mod indirect, prin atingerea gurii, nasului sau ochilor, după atingerea unor suprafețe infectate.

Perioada de incubație este aproximativ 5 zile (limite 3-12 zile), iar cele mai frecvente simptome se manifestă prin:

  • febră
  • tuse
  • dificultăți de respirație
  • frisoane
  • manifestări gastrointestinale
  • dureri de cap
  • pierdere gust/miros

În funcție de fiecare organism, simptomele pot varia de la simptome ușoare, până la cele mai grve, care pot conduce spre deces.

Cum se detectează?

Cea mai utilizată și mai precisă metodă este prin qRT-PCR (reverse transcription Real Time PCR), prin care se detectează cantitativ existența ARN viral la nivel nazofaringian.

Genetic Lab oferă posibilitatea testării qRT-PCR cu obținerea rezultatului într-un timp foarte scurt și la un preț avantajos.