Detecția HLA-B27

Ce este HLA-B27?

HLA B27 este o proteină cu rol de antigen, codificată de gena cu același nume, care este prezentă pe suprafața celulelor leucocitare și permite sistemului de apărare al organismului să diferențieze între self și non-self (între ceea ce este străin organismului și ceea ce este propriu). 

Există mai multe tipuri și subtipuri de antigene HLA, iar fiecare persoană prezintă o combinație diferită. 

Persoanele care prezintă la nivelul ADN HLA-B27 se pare că au o susceptibilitate crescută pentru anumite maladii auto-imune cum ar fi: poliartrita reumatoidă sau spondilita anchilopoietică. HLA B27 este foarte heterogen si au fost descrise până acum mai mult de 35 de subtipuri.

Spondilita anchilopietică este descrisă ca o boală inflamatorie a coloanei vertebrale, care determină rigidizare treptată la nivelul zonei cervicale și toracale. Cercetările au arătat că simptomele apar cel mai frecvent la persoanele de sex masculin, în jurul vârstei de 30 de ani.

Pentru detecția eventualei prezețe a HLA-B27, în laboratorul nostru se utilizează  tehnica de biologie moleculară înalt performantă care amplifică specific gena care codifică HLA-B27 – PCR (Polymerase Chain Reaction).

De reținut că acest test nu are valoare de screening pentru spondilita anchilozantă. Acest test, trebuie analizat în context clinic.

Material biologic: sânge periferic – EDTA

Rezultat : 10 zile lucrătoare